V: În dimineața de 24 noiembrie 2024, am mers cu un prieten foarte bun la secția de votare la care eram amândoi arondați. Am ieșit din cabina de vot, ne-am urcat în mașină și, complet surprizător, mi-a zis că a votat cu independentul de pe poziția 11, independent de care era sigur că urma să câștige alegerile prezidențiale.
SLIDE 1
R: În aceeași seară, în drum spre o televiziune la care fusesem invitat să analizez rezultatele exit-poll-ului din primul tur, constat cu surprindere că șoferul taxiului este destul de sigur că un candidat independent, pe nume Călin Georgescu, va câștiga. Observ, de asemenea, că pe telefonul lui montat pe bordul mașinii se derulează zeci de videoclipuri cu acel candidat independent și soția lui, Cristela. Amuzat de situație, fac o poză și mă îndrept către studio unde, până la ora 1.00 noaptea, alături de restul analiștilor, urma să avem o trezire la realitate, live, la TV.
V: Am auzit aceleași narațiuni și linii de argumentare de la așa-ziși experți și comentatori profesioniști săptămâni la rândul după acel 24 noiembrie, atât când eram noi prin studiouri de televiziune, dar și când ne uitam, pasivi, la ce se mai discută la televizor. Explicațiile repetitive: Rusia, TikTok, ura pe clasa politică ni se păreau importante, dar incomplete. Manipularea online de către actori ostili externi sau interni avea nevoie, mai întâi, de un teren propice. Ca politologi, am simțit că lipsea un element pe care noi îl considerăm crucial și despre care vom vorbi în această seara cu voi: inegalitatea economică enormă din România.
SLIDE 2
R: De ce nu vedeau „experții” (măcar cei de bună credință) monstrul inegalității care se ascundea la vedere? În parte pentru că suntem orbiți de statisticile care ne confirmă o variantă bună și plăcută, un bias de confirmare al celor care se află în mediul urban și în regiunile dezvoltate și simt beneficiile aderării la Uniunea Europeană și ale creșterii economice. Pe de altă parte, pentru că politicienii preferă narațiunea în care sub guvernările și privirea lor atentă, PIB-ul României a crescut cu aproape 800% din 2000 până în prezent.
SLIDE 3
Mai mult, procentul persoanelor care suferă de pe urma privațiunilor materiale și sociale a scăzut de la 46% în 2014 la 23% în 2023, iar salariul minim brut a crescut de la 310 lei în 2004 la 4050 de lei în 2025. Am depășit Portugalia, Grecia, Ungaria, Bulgaria și chiar Polonia la PIB per capita. Din avion, o ducem mult mai bine ca înainte de aderarea la UE, și asta e adevărat… ÎN MEDIE.
Pe de altă parte, aceste statistici au devenit instrumentalizate și folosite ca armă politică și de cei bine intenționați și de cei rău intenționați. Statisticile acestea nu spun întreaga poveste a tranziției. Ele trebuie completate și cu altele și cu propriile interpretări. Niciodată statisticile nu vor vorbi de la sine.
SLIDE 4
V: Fără să ne dăm seama, în ultimii 18 ani, de la aderarea la Uniunea Europeană încoace, am creat două Românii. Una a marilor centre urbane, complet integrate în UE, și una a locurilor uitate, rămase în urmă. Noi îi spunem România uitată. Pe ea o putem identifica când luăm la puricat aceste statistici, în datele care se ascund sub creșterea uriașă a PIB-ului. Nu este vorba de sărăcie extremă, deși ea nu a fost complet eradicată, nici de una care a pierdut de pe urma tranziției la democrație și piață liberă, ci de o Românie care doar nu a câștigat la fel de mult. Nu din vina sa, ci din nepăsarea și nepriceperea politicienilor.
Este vorba și despre regiunea în care ne aflăm, regiunea Nord-Est a României, care se află pe ultimele locuri din UE în ceea ce privește dezvoltarea economică. Chiar dacă standardul de viață a crescut, regiunea se află abia la jumătate din media de dezvoltare a UE în timp ce Bucureștiul se află la 190% din aceeași medie. Ambele regiuni au urcat față de acum 18 ani, dar nu în același ritm, nu cu aceeași viteză. România este azi al patrulea cel mai inegal stat membru al Uniunii Europene, cu cele mai mari decalaje, cele mai ridicate decalaje între regiuni.
R: Marea majoritate a votanților Georgescu vin din ceea ce Fundația Friedrich Ebert descrie drept „mijlocul rural al României”, dar și din „regiunile rurale şi industriale vechi cu provocări socio-economice semnificative”. Prima, în traducere, este România orașelor mici și a satelor, a doua a fostelor platforme industriale și a satelor sărace, unde speranţă de viaţă şi nivelurile veniturilor sunt scăzute, cu puține oportunități de muncă, mai ales în sectoare noi, moderne. În total, cam 13 milioane de români.
V: Aceste județe votau tradițional cu partide mainstream, însă la aceste alegeri, ceva interesant s-a întâmplat pentru prima dată: partidele menționate anterior nu și-au mai putut mobiliza susținătorii la vot la fel de bine. Sigur, s-au făcut și blaturi și s-au redirecționat voturi către alți candidați, dar astfel de întâmplări nu explică cele 2,1 milioane de voturi obținute de Georgescu. Oamenii, motivați și de rudele plecate fie către orașele mari, fie către Europa de Vest, au dat o palmă „sistemului” care i-a abandonat și i-a lăsat în percepută sau reală sărăcie, în timp ce marile orașe prosperă.
SLIDE 5
R: Din nou, nu spunem că nu s-a schimbat nimic în 35 de ani în aceste părți ale țării, ba dimpotrivă, majoritatea au văzut sisteme de canalizare, drumuri și poduri noi, salarii mai mari, însă nimic nu se compară cu avansul înregistrat de locuri precum București, Cluj sau Iași. București-Ilfov e în top 10 cele mai bogate din UE, peste toate capitalele din Centrul și Estul Europei.
V: Ce ar trebui să facă aleșii noștri, politicienii care, de bine sau de rău, trebuie să rezolve problemele acestea, de orice culoare politică ar fi? În general, o redirecționare a investițiilor în regiunile rămase urmă, de la regiunile care au beneficiat enorm de pe urma aderării la UE. Tot aici, ar fi excelentă deblocarea plăților din PNRR prin reformele care ne-au fost cerute de Comisia Europeană, pentru că majoritatea fondurilor de acolo aveau și o componentă de tranziție justă și erau destinate regiunilor rămase în urmă. În al doilea rând, a devenit deja un clișeu, dar trebuie să ne uităm la educație. Ca oamenii din aceste zone să aibă o șansă la un viitor prosper, trebuie să investim mai mult în educația elevilor care sunt în risc de excluziune socială.
SLIDE 6
R: România are o obsesie nesănătoasă cu vârfurile: olimpicii și școlile care produc olimpici sunt mereu în discuția publică și beneficiază de cele mai multe fonduri din bugetul educației. Nu spune nimeni că olimpicii nu sunt importanți sau că nu ar trebui răsplătiți pentru munca lor, dar situația de azi ne arată că o minoritate extrem de restrânsă din populația școlară primește cele mai multe fonduri. Accesul la educație primară și gimnazială de calitate este extrem de inegal în țara noastră, iar rezultatele se văd mai târziu: România are cel mai mic procent de absolvenți de studii universitare din Uniunea Europeană: 16% față de media UE de 30%.
V: Ca să încheiem pe o notă mai optimistă, din ce în ce mai mulți analiști, comentatori, și cetățeni simpli realizează că nivelurile de inegalități economice din România devin periculoase pentru însăși democrația noastră. Putem doar să analizăm numărul tot mai mare de articole academice și din presă care analizează fenomenul, sau pur și simplu vedea că numărul căutărilor cuvantului „inegalitate” au crescut în ultimii ani, mai ales în județele cele mai rămase în urmă.
R: Un alt motiv de optimism precaut este că tinerii care votează pentru prima oară în 2024 se nășteau în ajunul aderării României la Uniunea Europeană. Ceea ce pentru unii a fost parcă mereu un vis distant, aproape de necrezut devine, pentru generațiile noi, un lucru normal, aproape banal. Au trăit doar în România europeană, liberă, democratică și sunt liberi de traumele comunismului sau ale tranziției postcomuniste. Au internalizat valorile democrației liberale așa cum nicio altă generație n-a reușit să o facă până acum.
V: Nu le este frică să-și exprime identitatea, sunt încrezători, critici și convinși de o datorie globală de a protesta împotriva nedreptății, fie că e în Ucraina sau Gaza. Sunt optimiști că marile probleme ale prezentului și viitorului, schimbările climatice, războaiele, inegalitățile și discriminarea se pot rezolva prin implicare și cu determinare. Azi, o parte din ce în ce mai mare a României e sofisticată și deschisă către lume. Se îmbracă mai bine, iese în oraș și bea specialty coffee, iese la teatru și la film, dacă se poate la un teatru sau cinematograf independent, merge la Pride, alege festivaluri boutique în locul celor mari, ia un an de pauză înainte să decidă unde merge la licență sau masterat și de obicei măcar una este finalizată într-o capitală europeană. Drepturile obținute de părinții sau (deja) bunicii lor în 1989 vin natural, însă noile generații par să fi înțeles că lupta pentru noi libertăți nu se oprește niciodată.
R: Altfel, dacă nu ne aplecăm serios asupra acestor inegalități, România uitată, a satelor și a orașelor mici, abandonată sărăciei de guvernările ultimelor 35 de ani, va continua să se răzvrătească pe bună dreptate împotriva unui sistem care a generat și perpetuat niște inegalități cu totul nesustenabile, în timp ce insulele de bogăție din marile orașe vor renunța la implicare cu totul și vor lua calea apatiei, dezinteresului și dezgustului față de politică, trădate de proiectele și promisiunile reformatoare ale politicienilor.
