Raul Mazilu - 5 lecții despre explorare
O listă nu înseamnă certitudine. Ea doar oferă aparenţa de expertiză şi senzaţia că suntem în control. Simt că îmi fac nişte dreptate mie dacă îmi structurez acest proces continuu de căutare şi creare a sensului. Dar nimic nu e cert. Şi asta e frumos."
Raul Mazilu este antreprenor, iar la Oamenii Dreptății Timișoara a urcat pe scenă pentru a povesti despre cum și-a găsit drumul: metode practice prin care și-a găsit atât misiunea cât și curaj de a explora pasiuni și profesii.
Într-un spectacol cu numeroase momente despre dreptate în societate, eu voi fi cel care îţi vorbeşte despre a face puţină dreptate şi pentru tine, despre a-ţi da liniştea să cauţi şi să găseşti cine eşti şi ce faci, ca să poţi acţiona apoi asupra lumii.
Ce mă deosebeşte pe mine de alţii este căutarea mea neîncetată de a trăi o viaţă structurată. În esenţă, mie îmi place să fac liste. Apoi liste cu liste. Şi apoi, desigur, tabele — pentru că listele lungi nu pot fi filtrate ori grupate pe categorii. Dar nu ne oprim aici, pentru că există o întreagă lume dincolo de tabele - dacă legăm tabelele între ele, ajungem la baze de date. De aici, mai e un singur pas până la grafice şi dashboard-uri.
De ce fac toate astea? De ce ar alege cineva, în mod voluntar, să îşi organizeze atât de minuţios aspecte triviale din viaţă? Ei bine, am două seturi de răspunsuri:
1. din nevoie de control, din teama de eşec, din procrastinare
2. din entuziasmul de a începe, din speranţa de a reuşi, din plăcere
Sunt 12 ani de când, pe hârtie sau în aplicaţii digitale, îmi iau notiţe, ţin evidenţe şi structurez părţi din viaţa mea. Astăzi vreau să împărtăşesc cu voi 5 lecţii pe care le-am învăţat în această călătorie.
Lecţia 1. Nu-ţi mai căuta pasiunea
Semnele rătăcirii mele erau vizibile încă din şcoală. După câţiva ani de programare şi olimpiade la informatică, mi-am pierdut interesul subit şi am gravitat spre concursuri de engleză şi franceză.
Când a fost să aleg facultatea, oscilam între info și drept. Prima era opțiunea rațională datorită potențialului câștig financiar. Dreptul avea farmecul unor noi provocări de învățare. 3 săptămâni am mers la ambele, până când am ales dreptul, pentru că împletea cercetare și analiză critică, scriere argumentativă, retorică. Însă după drept mi-am schimbat job-ul aproape în fiecare an — şi ocazional domeniul cu totul: justiţie, banking, fotografie de eveniment, şi acum antreprenoriat tech. Acest drum al multor începuturi a fost presărat cu bucuria de învăţa constant ceva nou, cu oportunitatea de a mă reinventa, dar şi cu teama că ar fi trebuit să îmi găsesc deja pasiunea, menirea în viaţă. Însă ideea că pasiunea ar fi un cadou gata împachetat care doar aşteaptă să fie descoperit este un mit. În realitate, mai întâi avem un interes pentru un domeniu, pe care apoi îl cultivăm prin efort susţinut şi curiozitate pentru a dobândi expertiză. Abia ulterior apare şi pasiunea, spre exemplu în forma dorinţei de a excela. Așadar, nu te speria dacă tot nu ți-ai găsit steaua nordului. În schimb, explorează acele ocazii de învățare accelerată care te scot din zona de confort, pentru că ele sunt materialul cu care aprinzi focul pasiunii.
Lecţia 2. Nu forma obiceiuri, ci schimbă-ţi identitatea
Ador să încep obiceiuri noi pentru că în acel moment de start, totul este posibil.
Asta am simţit în vara lui 2013 când mi-am propus să meditez în fiecare zi. Cu un efort considerabil, mi-am construit sistemul perfect pentru a ţine evidenţa mai multor indicatori pentru fiecare sesiune: durata în minute, ora de începere, tipul de meditaţie, starea mea înainte şi după sesiune. Dar, după a şasea zi, rezervorul meu de voinţă era deja epuizat. N-am mai meditat, nici n-am mai notat eşecul în aplicaţie. Periodic, citeam un articol despre beneficiile meditaţiei şi asta îmi declanşa iar entuziasmul, urmat prompt de un eşec dezonorant.
A durat mult timp până să privesc aceste încercări repetate cu compasiune faţă de mine, nu cu judecată. Declicul a venit atunci când am încetat să mai formez obiceiuri şi am început să cultiv o altă identitate. Să fac sport nu mai era doar o activitate pe care o făceam ca să bifez căsuţa pe lista de task-uri, ci devenisem genul de persoană care aleargă o dată la câteva zile. Acum sportul nu mai este o activitate externă, ci este integrat în narativul interior despre cine sunt eu. Iar perioadele fără sport nu mă mai sperie, pentru că ele nu mai reprezintă un eşec în formarea obiceiului — ci doar pauze naturale între melodiile unui album.
Lecţia 3. Scopul nu este organizarea în sine
Uneori, când suntem angajaţi într-un proces de durată, ajungem să acţionăm din inerţie şi să uităm de ce-ul. În această capcană am căzut de nenumărate ori în încercarea de a-mi organiza articolele pe care vreau să le citesc online. Desigur, de-a lungul timpului mi-am construit tot felul de sisteme pentru a colecta ce voiam să citesc, să văd, să ascult. Însă mai devreme sau mai târziu, toate sistemele devin imposibil de menţinut.
Cred că avem două opţiuni:
fie rămânem agăţaţi de fantezia că vom putea în viitor să punem ordine în tot şi să nu lăsăm vreo piesă neetichetată,
fie acceptăm că asta e o aşteptare nerealist de înaltă pentru orice om.
Frumuseţea este că atunci când renunţi la a mai pretinde de la tine acest standard imposibil de organizare, te simţi liber să faci atât cât poţi din resursele disponibile acum. Şi asta este suficient.
Lecţia 4. Nu mai privi în alb şi negru
În perioada mea ca fotograf, trăiam deseori în această paradigmă a extremelor, crezând că unele fotografii sunt excepţionale, iar altele o risipă de spaţiu pe cardul de memorie. M-am înşelat în ambele privinţe, pentru că pur şi simplu majoritatea erau de o calitate medie. Mai mult, ultimii ani de antreprenoriat m-au învăţat că există un foarte larg spectru de nuanţe de gri. Spre exemplu, între lansarea unui produs nou şi dezvoltarea unui produs existent nu există neapărat o alegere corectă şi una greşită. În schimb, totul depinde de obiectivele tale, precum deschiderea unui nou segment de piaţă sau creşterea satisfacţiei în rândul clienţilor existenţi. Fiecare opţiune are o probabilitate mai mare sau mai mică de a îndeplini obiectivele. Aşadar, renunţă la confortul psihic de a mai eticheta alegerile ca bune sau rele şi priveşte-le curajos în toată complexitatea şi incertitudinea lor.
Lecţia 5. Deciziile optime încep în scris
Atunci când ni se face o nedreptate, căutăm ajutor în instanţă pentru a aduce lumină asupra problemei. Judecătorul este cel care împarte dreptatea. Dar dacă noi suntem deopotrivă reclamant, pârât şi judecător, cum luăm decizia? Şi, mai apoi, cum facem să fim împăcaţi cu deciziile asumate? În căutarea unui răspuns la aceste întrebări, eu am experimentat cu 3 mecanisme de a lua decizii. Primul este cel Instinctual - [slide] mi-a permis să aleg spontan, fără să cântăresc deloc. Efectul? O parte din mine s-a simţit dată la o parte, neascultată. Seara mă bântuiau gândurile de tipul “Şi ce-ar fi fost dacă…?”. Refulam câteva zile mai târziu prin mecanisme de coping mai mult sau mai puţin sănătoase.
Al doilea este cel Raţional - [slide] mi-a permis mai multă analiză: nu am sărit direct în decizie, ci am făcut o listă de argumente pro şi contra, à la Benjamin Franklin. Efectul? Parcă aveam mai multă claritate despre implicaţiile fiecărei alternative. Pentru un timp, am trăit cu un low-level anxiety că poate n-am optimizat suficient decizia. În final, am ajuns la cel de-al treilea mecanism, cel Armonios, în care folosesc un jurnal de decizii. Iată cum funcţionează pentru mine.
Încep cu introspecţie şi scriu pe hârtie toate gândurile mele pe subiect, aşa cum apar şi se succed ca valurile pe suprafaţa minţii (aşa-numitul stream of consciousness). Acum, cu mintea eliberată de complexitatea emoţională a problemei, răspund la un scurt formular cu întrebări precum: Care sunt opţiunile mele? Care sunt factorii care influenţează situaţia? Care sunt rezultatele posibile? Ce opţiune aleg şi care estimez că va fi deznodământul ei? Şase luni mai târziu (sau când îmi amintesc întâmplător), revizitez jurnalul de decizie şi evaluez cum au decurs lucrurile. Acest proces m-a educat să ascult mai mult emoţiile din spatele gândurilor şi să navighez cu succes printre bias-urile cognitive care ne pândesc la tot pasul.
Am vrut să fie 5 lecţii, că aşa sunt eu structurat. Însă o listă nu înseamnă certitudine. Ea doar oferă aparenţa de expertiză şi senzaţia că suntem în control. Simt că îmi fac nişte dreptate mie dacă îmi structurez acest proces continuu de căutare şi creare a sensului. Dar nimic nu e cert. Şi asta e frumos.
.
.
Show-urile Oamenii Dreptății 2022 au fost produse alături de Decât o Revistă, o echipă de jurnaliști care cred în puterea transformațională a poveștilor.
Împreună cu peste 1.000 de spectatori ne-am imaginat cum ar putea arăta o Românie mai dreaptă prin vulnerabilitate, empatie și puterea exemplului. În fiecare oraș am adus pe scenă juriști, jurnaliști, activiști civici și artiști, ale căror povești adevărate despre dreptate: cum o obținem, ce înseamnă pentru justiție, educație, sistemul medical sau orașele noastre.