Teodora Saulea - Să vorbim despre avocații din oficiu
„Înțeleg că prejudecata împotriva avocaților din oficiu are la bază greșelile și comportamentele neadecvate ale unora dintre ei, căci acestea există. Însă putem să perfecționăm acest serviciu prin crearea unor module profesionale dedicate. Și putem să fim vigilenți cu privire la derapaje: atât a avocaților cât și a organelor judiciare, și să luăm atitudine.”
Este destul de răspândită ideea că avocații care sunt înscriși în serviciul de asistență juridică – adică „avocații din oficiu” –, sunt dintre cei mai puțin pregătiți. Că nu au o clientelă bogată, ba mai mult, că aceștia obișnuiesc să nu își dea interesul, iar șansele de câștig a celor reprezentați ar fi considerabil reduse. Sunt una dintre acești avocați, iar această percepție mă deranjează.Știu ce implică munca asta și sunt mândră când un astfel de dosar se termină cu bine, căci recunoștința beneficiarilor este nemărginită, fiindcă pentru ei a însemnat un ajutor nesperat.
Profesez în cadrul Baroului Bacău de aproximativ 2 ani și jumătate. Părea o retrogradare întoarcerea mea în orașul unde am făcut liceul, mai ales după ce terminasem facultatea în Cluj-Napoca și masterul în București. Dar eu o văd ca pe un noroc. Fiind avocat din oficiu mă întâlnesc adesea cu oameni din categorii sociale vulnerabile, are pășesc pentru prima data pe treptele unei instanțe. Sunt oameni care își fac cruce odată intrați în sala de judecată, care, la fiecare adresă primită, mă sună cu vocea tremurândă.
Pentru acești oameni, noi, avocații din oficiu, suntem primul contact cu justiția. Prin noi, ei înțeleg fiecare pas procesual, pentru ce sunt urmăriți penal, de ce au fost citați, ce presupune activitatea de judecată până la pronunțarea unei soluții. Noi avem rolul de a le explica cum s-a înfăptuit actul de justiție și de ce soluția este într-un fel, sau altul. Familia e cea care mi-a împământenit spiritul dreptății și al binefacerii. Copil fiind, cu mama grefier în Podu Turcului, o localitate la 100 kilometri de Bacău, obișnuiam să mai stau după-amiezile cu ea la birou. Mă plimbam pe holurile clădirii noi a judecătoriei și mă simțeam ca într-un palat; un palat unde oameni în robe negre și gri hotărau asupra problemelor oamenilor.
Tata lucra tot la judecătorie și este un om cu un spirit al dreptății și al cinstei cum rar am mai văzut. Mereu îmi amintește să nu jecmănesc oamenii, să mă comport frumos cu ei, că mulți sunt necăjiți. Știe și că nu suport nedreptățile la rândul meu. Aude asta de fiecare dată când îl sun revoltată după o cauză mai sensibilă.
Și am cauze sensibile. Ca să înțelegeți, instituția avocatului din oficiu a fost creată pentru a asigura respectarea drepturilor și libertăților persoanelor acuzate de săvârșirea unei infracțiuni de o gravitate ridicată: tâlhărie, viol, ucidere din culpă etc. E un rol care există pentru a evita comiterea de abuzuri și a elimina riscul unei condamnări nedrepte. Beneficiază de-un avocat din oficiu persoanele minore bănuite de a fi săvârșit o infracțiune sau cei internați într-un centru de detenție. Apoi, cei care au primit o măsură de internare medicală. Cei care nu și-ar putea face singur apărarea. Cei care ar putea primi mai mult de 5 ani de închisoare sau chiar o pedeapsă de detenție pe viață.
Și victimele infracțiunilor pot primi asistență juridică obligatorie, însă mai rar: când sunt persoane minore, sau când organul judiciar apreciază că nu s-ar putea apăra singure. De-a lungul timpului am ajutat unii condamnați să își îndeplinească obligațiile procesual, pentru că altfel ar fi riscat să își execute pedeapsa în închisoare. Am colegii care au obținut achitări, ajutând oamenii să combată acuzații care s-au dovedit false. E posibil că asocierea avocatului din oficiu doar cu presupusul infractor și limitarea acordării unui avocat din oficiu victimelor poate fi un motiv pentru care opinia publică este un pic revoltată atunci când vine vorba de munca noastră.
Aud uneori că e un beneficiu pentru un infractor, pentru o persoană care a făcut un rău și asta nu ar justifica cheltuirea unor bani publici. Am realizat însă încă din primul dosar pe care l-am avut cât de neajutorați sunt cei care vin în fața instanței. Cât de ușor pot fi supuși nedreptăților, cât de dificil li se pare accesul la justiție, cum pleacă din instanța cu impresia că nu sunt ascultați. Ajung să trăiască într-o incertitudine ce generează puternice stări de frică și un stres psihologic uriaș.
Să vă spun o poveste: nu de mult, am reprezentat o doamnă care avea un conflict cu vecinii. Deși a apelat de numărate ori la poliția din sat, la un moment dat a fost repezită, sugerându-i-se să meargă la judecătorie să ceară ordin de protecție. Așa că femeia, în vârsta de aproape 80 de ani, s-a urcat în autobuz, a mers 60 de kilometri până în oraș, a depus la instanță o cerere pentru emiterea ordinului, a venit din nou peste două zile la termenul de judecată, doar ca să i se respingă cererea, fără nicio discuție.
Pe deasupra, a fost obligată să plătească și 1.000 de lei onorariul de avocat al vecilor cât și 500 de lei onorariu meu de avocat din oficiu. De ce? Pentru că un funcționar public a îndrumat-o, greșit, să urmeze o cale procesuală care nu era potrivită, ordinul de protecție fiind emis doar împotriva persoanelor agresive ce sunt membrii de familie, nu contra unui vecin. Ca tânără stagiară abia intrată în profesie am fost pusă în fața faptului de a-i explica doamnei situația. Se simțea puternic nedreptățită. Nu înțelegea cum s-a ajuns aici, nu înțelegea ce s-a întâmplat în sala de judecată și de ce nimeni nu a ascultat-o, procesul terminându-se în nici 8 minute.
Eram și eu contrariată. Nu era drept că a ajuns în situația asta, dar rolul meu era ca ea să înțeleagă că situația ei a fost un caz excepțional. S-a ajuns aici din cauza unei erori, soluția în rezolvarea problemei ei fiind alta și i-am explicat ce pași următori trebuie să facă. Știu că nu a fost suficient. Frustrarea era încă acolo, dar a înțeles de ce nu a fost bun demersul dânsei și de ce soluția judecătorului este una corectă, chiar dacă aplicarea ei a fost neclară pentru ea. Din perspectiva asta trebuie privit avocatul din oficiu, ca un ajutor pentru aceste persoane care nu au cunoștințe în domeniu și care sunt vulnerabile în astfel de contexte. Eu așa îmi înțeleg rolul: de interfață prin care cetățeanul ia contact cu și înțelege cum este sistemul. Pentru cei care nu și-l permit, de multe ori avocatul din oficiu poate fi o rază de speranță. Este acea persoană care poate ajuta dezinteresat ca un om să nu „moară cu dreptatea în mână”. Despre reușitele noastre se amintește doar vag în corpul profesional. Chiar mi-a spus un agent de pază al unui sediu de poliție că noi, avocații din oficiu, venim doar pentru bani. Gândind astfel, uităm scopul asistenței juridice gratuite.
Eu știu că mi-a ieșit munca când mi se întâmplă cum mi s-a întâmplat într-un caz recent, când am obținut un ordin de protecție pentru o bătrână de 74 de ani, împotriva băiatului ei. Bătrâna era într-o situație din păcate prezentă adesea în societatea românească. Fiul se stabilise la ea în casă în mod abuziv și îi făcea viața un coșmar. Era agresiv verbal, neglija casa și bunurile pentru care bătrâna a trudit 40 de ani și multe altele. La un moment dat, fiul i-a interzis cu totul accesul. În toată această perioadă, femeia a purtat un stres continuu și cu greu s-a hotărât să lupte cu inima de mamă. După ce a aflat de la vecini în ce stare de degradare a adus fiul casa și anexele din curte, l-a reclamat la poliție pentru distrugere.
Astfel a ajuns pe holurile instanței pentru prima dată în viață, la o vârsta la care trebuia să își trăiască zilele liniștită. Și-a pus speranța în mine, un avocat tânăr, și a primit ordinul de protecție cerut. Bucuria când a aflat că ordinul a fost emis și fiul ei urmează să fie evacuat, respectiv cuvintele și plânsul de mulțumire sunt lucruri ce mă fac să vreau să fac asta în continuare.
Mai avem multe de îmbunătățit: de exemplu situațiile în care avocatul are la dispoziție 5-10 minute înainte de ședința de judecată pentru a studia dosarul și a pregăti apărarea. Un lucru simplu care ar ajuta ar fi atribuirea, împreună cu împuternicirea de avocat din oficiu, și a parolei pentru dosarul electronic, ca să ne putem pregăti.
Înțeleg că prejudecata împotriva avocaților din oficiu are la bază greșelile și comportamentele neadecvate ale unora dintre ei, căci acestea există. Însă putem să perfecționăm acest serviciu prin crearea unor module profesionale dedicate. Și putem să fim vigilenți cu privire la derapaje: atât a avocaților cât și a organelor judiciare, și să luăm atitudine.
Acum sunt avocat definitiv și voi continua să fac avocatură din oficiu pentru că o simt ca pe o responsabilitate. Suntem responsabili față de cei ce vin în contact cu sistemul judiciar poate pentru prima dată, cei care fără voia lor au preconcepții precum cele că justiția la noi în țară nu este justiție. Noi suntem responsabili să le arătăm cum și de ce s-a aplicat legea, să îl facem să înțeleagă și să ne facem treaba de avocați pentru înfăptuirea dreptății.
.
.
Show-urile Oamenii Dreptății 2022 au fost produse alături de Decât o Revistă, o echipă de jurnaliști care cred în puterea transformațională a poveștilor.
Împreună cu peste 1.000 de spectatori ne-am imaginat cum ar putea arăta o Românie mai dreaptă prin vulnerabilitate, empatie și puterea exemplului. În fiecare oraș am adus pe scenă juriști, jurnaliști, activiști civici și artiști, ale căror povești adevărate despre dreptate: cum o obținem, ce înseamnă pentru justiție, educație, sistemul medical sau orașele noastre.