Voi începe cu marturisirea ca, implicarea în protectia Naturii pare o muncă de Sisif si de aici la existențialism si la intrebarile existențiale.
Un spațiu în care, de primă intenție pare că nu există dreptate, spațiul existenței noastre. Cu problemele lui fundamentale, care nu se rezolva atunci cand primesc un raspuns:
Cine sunt? (Tema Identității)
Cum pot să fiu fericit? (Tema Stării de bine – Well-being)
Cum să fac alegerile bune? (Tema libertății)
De ce aparțin? (Tema iubirii)
De ce murim? (Tema morții)
Care este sensul vieții dacă ne confruntăm cu moartea? (Tema sensului vieții)
Contextul întregului act care determină criza ecologică este unul absurd: Ne dorim un viitor mai bun, face investiții și sacrificii pe un drum progresului pentru binele specie noastre, în vreme ce toate acestea ne duc spre un dezastru, nu doar a specie ci al rețelei ce construiește viul pe planeta noastră.
Tema Absurdului ca sens al existenței și la întrebarile care pun problema existențiale în relație cu Natura.
1. Ce înseamnă "uman" când umanitatea pune în pericol viața și se autodistruge?
2. Sunt liber când alegerile mele contribuie la distrugerea lumii?
3. Pot găsi o stare de bine într-o lume care trece printr-o criză climatică?
4. Este stare de bine individuală, sau colectivă și deci ecologică?
5. Cui aparțin dacă mediul în care exist și din care am evoluat este în pericol și fragil, asemeni mie?
6. Cum găsesc sens într-o lumea care pare că se distruge, poate implicarea mea în existența lumii să îmi ofere acest sens?
De aici ajung la rezolvarea absurdului plecand de la Camus identifică trei posibile strategii de reacție în confruntarea cu absurdul existenței, în Mitul lui Sisif:
i. sinuciderea fizică, ieșirea din lume.
ii. sinuciderea filosofică (sinuciderea gândirii, saltul)(iluzii confortabile, religii, utopii care ne dau impresia unui sens)
iii. revolta lucidă împotriva absurdului, adică asumarea lipsei de sens și trăirea cu demnitate, curaj și luciditate a existenței.
Voi arata cum în fata crizei climatice noi abordam cele trei forme de confruntare a absurdului și cum soluția este revolta lucida:
.Aceasta să pare să fie sigura soluție viabilă și venită din demnitate vieții si asumarea ei. Să ne revoltăm împotriva absurdului în care suntem angrenați, modului în care ne sinucidem încercând să trăim mai bine și mai mult și să acționăm, împotriva absurdităţii gestului nostru. Adică să acționăm și să luptăm pentru mediu, chiar dacă pare totul fără sens. În sens camusian, nu ne luptăm ca să salvăm lumea ci alegerea luptei este o decizie de a fi uman, de a te revolta împotriva absurdului. Absurdul nu trebuie rezolvat, ci trăit lucid, nu negat prin iluzii sau sinucideri filosofice și nici abandonat, prin sinucidere fizică. Absurdul trebuie trăit conștient printr-o revoltă lucidă - asta înseamnă umanul.
Acționăm în favoarea noastră și a vieții, împotriva absurdității în care trăim și lipse de sens, pentru că asta ne face umani, asta ne face oameni.
Camus ne îndeamnă să-l vedem pe Sisif fericit chiar dacă este condamnat să împingă o piatră care mereu cade. Fericire lui vine nu din sensul muncii sale absurd, ci din revolta lui. Sisif împinge piatra revoltat, știind că ea cade, dar împingând-o mereu în semn de revoltă, el este liber. Libertatea la formă ultimă de dreptate.
