„Cum ar spune un coleg de liceu cu care împărtășesc urgența de a „reuși”, am descoperit că „este timp”. Poți da din nou examenul, de câte ori trebuie ca să-l iei. Sau poți să-ți dai seama că nu mai ai nevoie de acel examen ca să îți confirme cine ești. Ai deja tot ce-ți trebuie ca să fii cea mai bună versiune a ta, trebuie numai să taci în capul tău și să te lași să fii.”

„Am învățat repede că, dacă ești un copil cuminte, profesorii te plac. Că e mai bine să nu pui întrebări incomode; de fapt, că e bine să nu pui întrebări deloc. Că un copil cuminte nu se revoltă, nu răspunde înapoi, că un copil cuminte acceptă orice i se întâmplă, ba mai mult, dacă i se întâmplă ceva rău,este din vina lui, că nu a fost suficient de cuminte și sigur a greșitel pe undeva. Cultura lui 'Fii cuminte!' m-a învățat să plec capul, să tac și să accept o mulțime de situații injuste.

„În 17 ani de activitate am făcut de toate: foamea, frigul, am jucat pe stradă, prin piețe, parcuri, birturi, prin sate, festuri, la pârnaie, în școli, dar cel mai mult am jucat acasă, în cel mai mic teatru din România, cu 50 de locuri. [...] Nu am cum să uit unde trăiesc. Țara aceasta, orașul acesta mă țin într-o permanentă stare de vigilență, de defensivă. Aici nu se conviețuiește, aici se supraviețuiește. Se privește mult pieziș, se șoptește, se bârfește. Totuși, orașul meu este casa mea și nu vom permite nimănui să ne scoată afară; este casa noastră și am luptat pentru ea.”

„Înțeleg că prejudecata împotriva avocaților din oficiu are la bază greșelile și comportamentele neadecvate ale unora dintre ei, căci acestea există. Însă putem să perfecționăm acest serviciu prin crearea unor module profesionale dedicate. Și putem să fim vigilenți cu privire la derapaje: atât a avocaților cât și a organelor judiciare, și să luăm atitudine.”

„Gabriela a fost printre primii oameni care m-au întâmpinat pe holul de la intrare, unde, la o masă, stăteau alți 5 rezidenți și se uitau în gol. Nu m-a privit în ochi, dar m-a luat de mână și m-a întrebat: „Cum e afară?”

“Unde nu este o procedură administrativă, imparțială și obiectivă, înseamnă că este inutilă. Iar procedura asta inutilă, face, pe de-o parte, pentru cetățeni să aibe costuri și timp suplimentar enorm iar pentru instanțe, supraaglomerare. Iar supraaglomerarea asta a instanțelor, transformă cazurile de nedreptate mici (cum a fost cel al lui bunicu’), în neînsemnate și neimportante. “

„Doamna, tata nu vrea să o lase pe sora mea să meargă la liceu.” Restul conversației nu mai contează. Acela a fost momentul în care am știut că sămânța plantată cu 4 ani în urmă încolțise". Florin nu învățase să citească doar din orgoliu, ci pentru că înțelesese că educație îi deschide o altă poartă spre lume." Gabriela Dima a devenit profesor Teach for Romania în urmă cu 5 ani, la o clasă de a II-a din județul Călărași. Astăzi este director regional al organizației pe zona Moldova.

„După mai bine de 25 de ani de procese, în familie ne obișnuisem să primim vești proaste de la avocatul nostru: "Legea a suferit modificări succesive (...) modificările în sine fiind, pe rând, modificate". Cu timpul am devenit fascinată de litigiile strategice, mereu cu gândul la impactul extraordinar pe care l-ar putea avea asupra sistemului nostru rigid de justiție. Am început să colecționez spețe, așa cum colecționează alții timbre sau magneți de frigider.” spune Una Clara Sigheti în discursul ei de pe scena Oamenii Dreptății.

„Încă de mic am fost nevoit să dau piept cu mila celor din jur. Acea milă excesivă, neproductivă” spune Paul Bogorin în deschiderea poveștii lui de pe scena Oamenii Dreptății. Paul a terminat Facultatea de Jurnalism în Sibiu și este nevăzător. Este freelancer în radio, voiceover, producer audio și sound designer. Pe scenă l-a însoțit câinele lui, Phantom și împreună ne-au povestit despre aventurile lor prin viață.

Narcisa și-a deschis sufletul și ne-a plimbat prin povestea ei în care s-a împiedicat de multe ori de viață, dar s-a ridicat cu și mai multă ambiție. În discursul ei a vorbit despre o problemă pe care nimeni nu o pune pe tapet: cum îți gestionezi diagnosticul de infertilitate, prin câte treci și cât te costă. Urmărește pentru câteva clipe vorbele pline de vulnerabilitate ale Narcisei! . Narcisa Toderaș Alexa este avocat și antreprenor în Timișoara, membră în comunitatea Lideri pentru Justiție din 2020.

Ți-ai făcut curaj, te-ai pregătit și te-ai apucat. După care te-ai izbit de propriul tău ”Cine te crezi?!”. Cauți să fii mereu cea mai blândă versiune a ta, plină de empatie și de vorbe bune...pentru ceilalți. Niciodată pentru tine pentru că tu trebuie să fii perfect. În discursul său Cristina Badea ne-a plimbat pe cărările puterii empatiei pentru propriul sine și ne-a povestit cât de important e ca întâi de toate să fii bun tu cu tine și să te înțelegi în orice circumstanțe.

“Ce frumos ar fi dacă...”. De câte ori ți-ai spus asta, dar nu ai îndrăznit să duci scenariul până la capăt? Pentru Mihai “ce frumos ar fi dacă...” se continua cu “aș merge până la capătul lumii, în Japonia, să văd și să trăiesc tot ce până acum nu a depășit granițele imaginației”. În discursul său din 11 decembrie, Mihai ne-a spus cum și-a făcut curajul și bagajele pentru călătoria care i-a marcat viața – cum a ajuns să studieze dreptul spațial și să îmbrățișeze cultura japoneză care parcă făcuse parte din el dintotdeauna.